Despre oameni şi jeguri

Atâtea s-au întâmplat în ultimele două săptămâni, încât a fost chiar greu să-mi amintesc astăzi că mai am de mers şi la vot. Şi asta cu toate că am trecut printr-una din cele mai interesante campanii electorale care au avut loc vreodată la Cluj, în special dintre cele care nu s-au întâmplat. Am avut două tipuri de campanii, de fapt, în ultima lună: mizeria obişnuită din meciul USL-PDL şi un comportament electoral de tip nou asumat de Eckstein Kovacs Peter, din postura candidatului care ştie că nu câştigă.

Eckstein pare a fi primul care a înţeles că o campanie nu înseamnă doar slogan prăfuit, poze zâmbitoare în care nu ştii ce să faci cu mâinile sau lungi manifeste pe care nu le citeşte nimeni. Susţinătorii lui au ieşit în stradă în mici happenninguri simpatice: i-am văzut mergând în şir, uniţi de un cearşaf alb, i-am văzut mergând cu pancarte în timp ce doi băieţi cântau un ceardaş din mers, la un violoncel cărat pe umeri şi-o vioară veselă.

Din păcate, Eckstein a început campania nepermis de târziu. Nu cred că ar fi câştigat oricât de devreme ar fi început, dar ar fi tras cu siguranţă în sus uniunea pe care o reprezintă.

Cel puţin, a avut o campanie printre oameni.

Între timp, USL şi PDL, ale cărora candidaţi se duelează cu adevărat, erau ocupate cu mizeriile obişnuite. În centru, culmea ironiei, două corturi identice ale celor două partide stăteau unul lângă altul; într-unul, din grijă pentru sănătate, unul din partide ne invita să ne măsurăm tensiunea, sau respectiv să vedem cum ne creşte tensiunea în timp ce înghiţim propagandă sub formă de sfaturi medicale.

Acasă, în poştă, mă aştepta o copie color, pe hârtie lucioasă, a două articole din libertatea despre cum Marius Nicoară se uita la filme porno în parlament. Sigur, noi ştim că filmele alea erau cu totul altceva, dar poate mai găsim câţiva care să creadă. În casă, la calculator, citesc ştiri despre bannerele în care Boc dă mâna cu Apostu.

Adică, obișnuitele jeguri. Toți candidații vorbeau de dezvoltarea oraşului, cu o aiuritoare lipsă de detalii concrete despre proiecte mai originale decât „creștere economică” și „investiții” venite cine știe de unde.

Până una-alta, azi am mers la vot, pentru că sunt în continuare de părere că lor le convine o țară de apatici, care nu votează, nu comentează decât la o sămânță și nu îi întreabă de sănătate. 

3 comentarii la “Despre oameni şi jeguri”

  1. Andrei, iti mai aduci aminte de referendumul prin care am ales sa il pastram pe Basescu?

    Ei bine, chiar in perioada respectiva, faceam pe ghidul turistic pentru un grup de profesori din Benelux. Oamenii la un moment dat ma intreaba: ce e cu atatea bannere, postere si alte goaze pe stalpi si in media? Ii explic ce si de unde, la care unul din ei, mare doctor in antropologie, istorie si altele, mormaie pe sub mustata: deci zona asta are populatie, dar inca nu are popor. A fost cea mai dura executie pe care am primit-o vreodata!

    Asta asa, apropo de apatici.Cred ca omul a avut dreptate.

  2. Off Topic: Cât am stat la TIFF săptămâna trecută, mi-am lăsat maşina pe strada din faţa pensiunii la care m-am cazat. După 4 zile, cât a zăbovit acolo, mi-am găsit-o plină de post-it-uri verzi cu Eckstein Kovacs Peter. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *