Cuvintele. Jucăuşe, senzuale, mereu noi

Există băgători de seamă ai limbii şi limbajului care, datorită faptului că ştiu vreo trei reguli, s-au erijat în apărători ai gramaticalităţii şi corectitudinii limbii vorbite. Avem legiuni întregi de experţi pentru care a vorbi corect înseamnă strict a şti diferenţa dintre „din cauza” şi „datorită”, dar a căror exprimare seacă mă face să tânjesc după o imprecizie ca după un strop de apă în monotonia unui peisaj secetos.

Pentru mine e o plăcere a şti vorbirea corectă, pentru că, în fond, ăla e „locul zero” din care poţi începe să construieşti, să te joci, să inventezi. Din păcate însă, de tare multe ori, experţii ne forţează nu la corectitudine, ci conformism, ne îmbracă limba în uniformă regulamentară şi duc exprimarea la nivel de platitudine. Vorbirea corectă şi vorbirea frumoasă sunt, de multe ori, diametral opuse.

Rar simt în vorbele acestor colonei ai limbajului pura plăcere a te juca cu limba vorbită, de a încerca lucruri noi şi greşite, de a gusta savoarea unui text ghiduş, de a rostogoli senzual combinaţii ciudate, de a explora pur şi simplu, cu zâmbetul între buze.

Şi mă apucasem io de scris textul ăsta, cu argumente şi exemple, cu teama să nu scap vreo gafă taman în el, cum ar fi ineleganţa de a începe o propoziţie cu o prepoziţie, când mă întreabă un prieten dacă am auzit discursul lui Stephen Fry. Şi atunci m-am oprit din scris, pentru că a spus-o el, pentru vorbitorii limbii engleze, genial dar şi adaptabil nouă, celor care suntem construiţi din cuvintele limbii române. Şi m-a învăţat şi cuvântul heterodox 😀

Un comentariu la “Cuvintele. Jucăuşe, senzuale, mereu noi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *