19th Ave New York, NY 95822, USA

Cum dă indicații un bucureștean

Am ajuns de mult la concluzia că bucureștenii nu iubesc numerele de stradă. Poți să te plimbi pe Calea Victoriei cu orele fără să vezi vreun număr, că strică dizanțul de pe faianța de la Radisson. Probabil pe după blocurile gri sunt (numer)ele, majoritatea; dar nu le-am văzut pe unde am avut io drum. Prin urmare, singura variantă e să apelezi la niște repere. Cu condiția ca, nebucureștean fiind, să le cunoști!

Aseară am avut o întâlnire la Biblioteca Centrală „Carol I”, un fel de BCU cu nume mai de fiță. La plecare, sun un prieten aflat tot la „bibliotecă”, dar în centrul vechi, unde intenționam să ajung pe jos: băi, sunt pe Victoriei, cum ajung la tine?

– Unde ești?

– La Biblioteca Centrală.

– Unde-i aia?

– Pe Victoriei, vizavi de Palatul Regal.

– Victoriei știu, dar habar n-am care-i palatul. Alt reper?

Mă uit tot mai nedumerit în jur; ce repere să-i dau io omului dacă nu cele mai mari clădiri din jur? Așa că apelez la generația așteptată și întreb un tânăr de prin zonă: ce reper să-i zic unui prieten la telefon, să știe unde sunt?

La care omul, foarte liniștit: păi e clar, zi-i că ești la cartof!

Mă uit iar în jur. Văd biblioteca văd palatul văd Calea Victoriei. Dăcât-cartof-nu-văd! Îmi zice omul să mă uit și în spatele meu. Văd asta:

cartof-in-teapa

În 10 minute ajunsesem la destinație cu reperul reperat și toate indicațiile date corect.

De ce? Pentru că cartof!

Related Posts

Comments (3)

Tot in Bucuresti, tot fara nume de strada:

Dupa 10 min de incercat prin telefon sa ne gasim un Bucurestian si pe mine imi spune la telefon: „Cum vii de la Universitate, prima strada la dreapta”. La care eu, deja confuza de atatea directii, ma intorc la omul care sta in spatele meu la stop si intreb:
„Nu va suparati, daca vin de la Universitate, din ce parte vin?” Nu-mi dau seama daca omul a facut ochii cat cepele din cauza intrebarii, sau pentru ca eram politicoasa.

Doamne cat am ras de cu pofta la acest articol pentru ca numai eu stiu cat am patimit incercand sa ma descurc cu o harta in Bucuresti si fara sa pot sa-mi dau seama pe ce strada ma aflu, din lipsa de indicatoare, tablite, numere.

Glad to be of service :-))

Leave a comment