Cum a devenit Alba Iulia cetatea filmului

Am petrecut patru zile incredibile la Alba Iulia. În primul rând, pentru că deși aveam de lucru, am reușit să văd filme, să particip la  concerte și să mă bucur de toate astea alături de oameni dragi. Incredibil și pentru că la fiecare vizită în Cetate văd că s-a mai schimbat ceva, s-a mai inaugurat o mică parte din cele 80 de hectare ale Cetății Carolina, un vis pe care aș vrea să îl văd împlinindu-se și cu cetatea Clujului (da, avem fortificație vauban în oraș).

Punctul central al Alba Iulia Music & Film Festival a fost Piața Cetății Open Air. Un spațiu care a pus în valoare tot ce festivalul avea mai bun. Am văzut aici peste 800 de oameni veniți să-și amintească istoria la proiecția „Mihai Viteazul” din deschiderea oficială; am văzut aici toate cele 1.400 de scaune ocupate și încă vreo mie de oameni în restul pieței pentru premiera „Despre oameni și melci”.

Cel mai bucuros am fost că duminică, în ultima seară de festival, am putut să văd „Cabinetul figurilor de ceară”, un film mut cu dublu acompaniament live: muzica special creată de ansamblul EINUIEA și narațiunea cu inserturi literare creată și lecturată de Radu Rădescu. Așteptam momentul ăsta de la TIFF și nu mi-a părut deloc rău; e una din puținele ocazii în care mai putem avea o experiență inedită, într-o lume a filmelor făcute tot mai mult după clișee.

Pentru că eram la un festival de film și muzică, am prins și două musicaluri. „Mamma Mia” este povestea unei tinere care, în ajun de nuntă, vrea să afle cine e adevăratul ei tată; așa că, fără știrea mamei, îi citește jurnalul, află că există trei posibili suspecți și îi cheamă pe toți la nuntă. O comedie ușoară și relaxantă, pe ritmurile pieselor de la ABBA, în care o să vedeți un altfel de James Bond – „da, e Pierce Brosnan!” se auzea în sală.

Un musical românesc pe ritmuri rock’n roll, shake și boogie compuse de Temistocle Popa din anii ’70, a completat lista: „Cântecele mării” e povestea unei orchestre studențești care vrea să ajungă la festivalul de la Soci. Începe o întreagă aventură ca să-l convingă pe delegatul de acolo că ei sunt cei mai buni și o poveste de dragoste între Dan Spătaru și Natalya Fateeva (nu le zic pe numele personajelor, pentru că, cicăăă…). Bun, nu vă puteți imagina cum e să te uiți la un film românesc, în care cântă Spătaru și acțiunea e întreruptă de cartoane cu explicații pentru public: „Nina suferă”; „Nu e ploaie adevărată” etc.

Astea au fost descoperirile mele de la festival, pentru că restul filmelor le văzusem; mai am de prins doar „Concertul” lui Radu Mihăileanu, cu care nu am reușit încă să ajungem la o agendă comună 🙂

Au mai fost la Alba însă oameni care au scris despre descoperirile lor și vă invit să vedeți ce le-a plăcut și ce nu: Alexandra Palconi, Makavelis, Daniel Rus, Marius Rusu, Bogdan Beșliu și aud zvonuri că și Fetele cu etichete ne pregătesc o surpriză! Iar pentru cei care vor un jurnal vizual, a avut grijă Radu Neag de asta.

Alba Iulia Music & Film Festival, să ne vedem la anul cu și mai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *