19th Ave New York, NY 95822, USA

Cui dau berile

Când am lansat site-ul, la 1 aprilie 2007, am promis câte o bere (Stella Artois, of course) pentru fiecare greşeală de ortografie pe care o găseşte cineva pe site. E momentul să anunţăm primii premianţi, aşadar să bată tobele:

  • Alexandra Groza, pentru o frumuseţe de dezacord între subiect şi un predicat foarte, foarte îndepărtat (ca să am şi eu o scuză), plus încă o greşeală pe care oricâte brainstorming-uri am făcut, nu ne-am amintit-o;
  • Ioana, care n-are site, dar are ochi format, şi a scos un a în loc de ă, plus un cuvânt cu litere inversate;

 

Mai departe:

  • Mădălina ia un punct pentru că i-a sărit în ochi o eroare pe care nici unul dintre noi nu şi-o aminteşte. By request, nu va fi bere, ci Cola. Se rezolvă;
  • Iar Jorj încă un punct, deşi atunci i-am zis că greşeala era dintr-un citat al altora şi nu se pune. Dar n-am ieşit de mult la bere, deci se pune.

Festivităţile continuă, numai că va trebui să-mi notez mai atent greşelile astea… Prin urmare, erorile din textele scrise de mine pe site se lasă cu bere. Nu se pun: cuvintele inventate, ardelenismele reale sau imaginare, romgleza, textele din comentariile mele sau ale altora şi nici textele care vin din scripturile care fac site-ul să funcţioneze… [i nici cele din postul =sta, scris la lucru cu fontul RoSwiss :(.


Am văzut cel puţin o greşeală uitându-mă pe nişte texte mai vechi şi am zis că o să o las de sămânţă. Până o găseşte cineva. Spor la lectură!

Related Posts

Leave a comment