19th Ave New York, NY 95822, USA

Un control gratuit pentru inima ta

Salut, bine v-am regăsit! Şi sper că vă regăsesc sănătoşi, pentru că primul mail pe care l-am citit după ce am revenit din mini-vacanţa de Paşte e despre o campanie  pro-sănătate care mi-a mers direct la inimă: Iulius Mall va plăti 5o de analize cardiologice de prevenire pentru persoane sub 40 de ani. Analizele se vor face la Promedical Center şi ar costa în mod normal 295 de lei.

Am auzit de multe campanii în ultimul timp, dar asta m-a făcut din start să fiu atent. Trăim într-o ţară cu sistemul medical la pământ, în care nici măcar în caz de urgenţă nu poţi să te tratezi ca lumea. Cine să se mai gândească la medicina preventivă? Când singura problemă a pacientului român e plicul, cine să-şi mai amintească faptul că a preveni e mai eficient şi ieftin?

În România bolile cardiovasculare sunt cel mai mare ucigaş (la mare concurenţă cu Guvernul, dar cred că rămân pe locul I). Un raport din 2008 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii plasa cardiopatiile ischemice pe locul I pe listă, iar prognoza lor pentru anul 2030 era că, la nivel mondial, numărul deceselor din boli cardiovasculare va creşte cu peste 30%!

Toţi cei care vor să beneficieze de un astfel de control oferit de Iulius Mall trebuie să trimită un mail la adresa marketing.cj@iuliusmall.com, care să cuprindă o reţetă sănătoasă sau descrierea unui stil de viaţă sănătos (în cel mult 200 de cuvinte). Primele 50 de persoane care se vor înscrie, până în 3 mai, vor beneficia de control gratuit – dar eu sper ca, în urma acestei campanii, cât mai multă lume să facă un asemenea control.

În 4 mai sărbătorim Ziua Mondială a Inimii – iar garanţia unei inimi sănătoase e un cadou perfect!

Related Posts

Leave a comment