Civic Vox: o șansă de comunicare pentru ONG-uri

Organizațiile non-profit se confruntă de obicei cu următoarea dilemă: au nevoie să comunice cât mai mult, pentru strângere de fonduri și transparență, dar nu vor să adauge costuri mari programului lor de bază, pentru că atunci le-ar scădea indicatorii de eficiență. În fond, donatorii vor să știe că banii lor merg în program, nu pe reclame!

Să vă dau un exemplu de la Habitat pentru Umanitate, unde sunt și eu voluntar: ca lumea să afle că Habitat face construcții pe terenul familiilor, că se implică în renovarea termică a blocurilor sau că are programe de consiliere, e nevoie de campanii de comunicare. Și astea costă.  Pe de altă parte, orice bani cheltuiți se adaugă, în cele din urmă, la costul caselor pe care le construim. Un calcul simplificat până la simplism: dacă dăm 1.000 de dolari pe promovare și, în anul respectiv, facem 10 case, fiecare va costa 100 de dolari în plus. Iar scopul nostru e ca familiile beneficiare să aibă case cât mai accesibile ca preț!

Așa că absolut orice ajutor pe partea de comunicare – în organizarea de evenimente, pentru site & social media, în presă sau pe bloguri – este binevenit și foarte important.

Așa este inițiativa Civic VOX – un proiect prin care IAA Young Professionals Cluj urmăresc să ajute ONG-urile să-și construiască o strategie de comunicare și apoi să o implementeze. Tinerii profesioniști în comunicare și marketing vor lucra împreună cu reprezentanții asociațiilor și fundațiilor pentru a găsi cele mai bune modalități de comunicare. Nici nu pot începe să vă spun cât de bună este o privire proaspătă, tânără, din exterior, asupra activității curente!

Sper ca Habitat să fie unul dintre ONGurile acceptate în program, dar asta nu mă împiedică să îl popularizez, chiar dacă va crește concurența. Sunt multe organizații care aveau nevoie de un asemenea sprijin.

Detalii de contact, de la organizatori:

[box]

ONG-urile care doresc să beneficieze de sprijinul IAA Young Professionals România se pot înscrie trimiţând o scurtă descriere a organizaţiei (misiune, acţiuni precedente, proiecte în desfăşurare, număr membri ş.a.) la adresa civicvox ( arond ) iaayp.ro sau completând acest formular până la data de 1 martie 2012. Aplicațiile trimise după această dată vor fi luate în considerare pentru următoarele selecții. De asemenea, studenţii sau alte persoane voluntare care doresc să facă parte din echipele de implementare, pot să utilizeze aceeaşi adresă de e-mail pentru a obţine mai multe detalii.

[/box]

 

 

Un comentariu la “Civic Vox: o șansă de comunicare pentru ONG-uri”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *