Chiuieli în justiţie

Carevasăzică şeful secţiei II din DNA, clujeanul Ţuluş, e atât de ineficient, că trebuie musai dat jos. Prin urmare, pricep că tot restul au fost atât de valabili, încât doar el mai strică fluxul de muncă din instituţie. Că de vreun control nu se pune problema.


Prin urmare, subordonaţii lui Ţuluş au semnat o scrisoare de susţinere, Daniel Morar reclamă amestecul ministrului justiţiei, Chiuariu, în trebile parchetului, iar consilierul ministrului, Cristi Danileţ, şi-a dat demisia împreună cu alte trei persoane.

 


Au plecat de la ministerul Justiţiei:
Ion
Condescu, secretar de stat pentru afaceri europene şi internaţionale, Laura
Ştefan, director la Direcţia de Relaţii cu Ministerul Public, şi Cristi
Danileţ, consilier al ministrului.


Cristi Danileţ reclamă faptul că nu a existat nici un control de fond al activităţii lui Doru Ţuluş, control care putea fi făcut doar de Consiliul Superior al Magistraturii, deci nu de ministru. Care nu a cerut un control, ci de-a dreptul darea afară!


Reacţia care mi-a plăcut cel mai mult a fost a INM (Institutul Naţional al Magistraturii): reprezentanţii acestuia au retras o invitaţie făcută ministrului Justiţiei, care trebuia să vorbească în deschiderea unui simpozion. O problemă simplă, de protocol, dar foarte eficientă. Pentru că e destul de inedită în România ca să devină ştire.


Şi o precizare pentru Traian: sunt absolut de acord cu ceea ce numeşti tu "lipsa de rezultate". Pentru că, asta e, oricât ne va vorbi Macovei în piaţă, nu avem nici o condamnare la nivelul care trebuie, dar făcută temeinic, nu numai ca să poată scoate în faţă un dosar greu.


Nu compar însă prestaţia a doi miniştri. Mă uit doar dacă respectă regulile. Dacă eu, ca jurnalist, sunt sătul de justiţia făcută de dragul camerelor de luat în vederi în faţă la DNA, îmi imaginez ce trece prin capul unui telespectator… şi, de fapt, de unde atâta lipsă de credibilitate, şi pentru instituţiile statului, şi pentru presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *