Ce știa bunica despre telefoane și noi am uitat

telefon-discAți pățit vreodată să vorbiți cu cineva la telefon, să se întrerupă și apoi amândoi să vă sunați unul pe altul? Evident, sună ocupat sau vă dă „eroare de conexiune”. Combinăm asta cu semnalul prost cu care mulți suntem obișnuiți și ajungem la foarte mulți timpi morți și nervi lângă telefon, în încercarea de a discuta cu cineva.

Problema asta e rezolvată de pe vremea bunicii, dar se pare că am uitat regula de aur pe care am învățat-o de la ea: dacă ai sunat pe cineva și se întrerupe, tot tu suni înapoi! Persoana care a sunat prima dată (și care se presupune că a avut un motiv să sune) este cea care sună și a doua oară dacă e cazul.

Nu stați amândoi lângă telefon în încercarea de a vă prinde și înjurând tehnologia. Că uneori problema e între tastatură și scaunsau între scaun și volan… sau… se oglindește în ecranul telefonului 😀

P.S. Am ilustrat acest post cu imaginea unui telefon cu disc furată de la Cătălin, în ideea în care cititorii mei mai tineri n-au văzut așa ceva în viața lor. Să știți că designul ăla nu-i de la Google+, e de la Electromagnetica!

 

4 comentarii la “Ce știa bunica despre telefoane și noi am uitat”

  1. pe modelul ergonomiei si a hiatusului ineluctabil, pe vremea bunicii nu exista nici un fel de caller ID, CLIP-R sau *69… Deci cel sunat in prima faza, chiar daca ar fi vrut sa sune inapoi, nu prea stia unde 😀

  2. *69 ? O fi in america, dar la noi garantat ca nu. CLIP-R din cite stiu se refera la restrictionarea prezentarii identitatii. Asa ca nu stiu cum ar fi ajutat in acest caz. In al doilea rind daca te suna o persoana cunosctuta se presupune ca ii stiai deja numarul.

    In fine, asta e ca aia cu regulile din navigatie: Regula numarul 1. Cind se intilnesc doua nave venind din sensuri opuse se vor ocoli una pe cealalta pe la babord. Regula numarul 2. Chiar mai importanta decit regula numarul 1. NU presupune ca celalalt stie regulile navigatiei 🙂 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *