Ce mă mai miră

M-am uitat azi la clasamentul ligii întâi; campioana: Sporting Vaslui. Când am văzut, am zis că mă uit la handbal sau altceva din paginile "sporturi". Sporting cine?! În altă ordine de idei, cică Filarmonica de Stat Transilvania ar vrea să sponsorizeze Unirea Urziceni, în semn de rezistenţă culturală în faţa şlagărelor pseudo-religioase marca Becali.


Alte mirări: noul logo BCR (sau BCRS). Era mai simplu să-i zică becererste. Dar e uimitor ce bine au reuşit să scuture banca de praf. Nu m-a mirat deloc ştirea care zice că bancherii au salariile cele mai mari.


Numerele câştigătoare la 6 din 49 sunt: "45", "44", "43", "dă-o dracu' de treabă", "nu se poate", "iară astea" şi "ăştia fură". Mda, sunt 7.

Un comentariu la “Ce mă mai miră”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *