CONCURS: ultimele invitații la concertul JOE SATRIANI din Cluj

joe_satriani_01_45925400

Joe Satriani a venit prima dată în România în 2013 – bineînțeles, la București. Sala Palatului a fost plină, dar asta a însemnat tot numai 4.000 de oameni. Clujul îi poate, însă, oferi mai mult, în noua Sală Polivalentă, unde îl putem vedea, asculta și, dacă mă cunosc, putem cânta air guitar sincron cu el, în doar două zile – marți, 13 octombrie, THE SHOCKWAVE TOUR include Cluj-Napoca.

Despre Satriani cred că n-are rost să vă spun prea multe. Să zici „Rock instrumental” nu-i suficient pentru ce face omul ăsta pe scenă, iar să-l vezi live sunt convins că-i o experiență care merită toți banii.

Dar fiindcă tot ați ajuns aici, să încercăm varianta fără bani, dar cu imaginație. Un cititor sau o cititoare a acestui blog va putea câștiga o invitație dublă (de două persoane) la concertul din Cluj. Condiția e să chiar fie de aici și să își dorească să ajungă la eveniment – simplu, nu?

Timpul e scurt, deci mâine după-masă/seară anunț câștigătorul. Până atunci, biletele sunt disponibile online pe Eventim , dar au trecut ca pâinea caldă, așa că încercați-vă norocul repede.

Că tot vorbim de noroc – acest concert pică într-o zi de marți, și 13 pe deasupra – așa că pentru a intra în concurs, povestiți-mi de o superstiție – fie care s-a confirmat, fie pe care ați demontat-o prin episod din viața voastră. De obicei trag la sorți dintre comentarii, dar dacă una din povești o să-mi placă prea mult, prea ca la țară, îmi rezerv dreptul de a o premia direct. Și cum să zic… puteți fi creativi! Any good story deserves embellishment!

UPDATE: Invitația merge la Adina, al cărei comentariu a fost norocos, fiindcă pentru mine era prea grea alegerea 🙂 Congrats & enjoy!

Iubiri și divorțuri. Coloana sonoră: Cristi Minculescu și IRIS

cristi-minculescu-iris-din-nou-impreunaAm iubit IRIS. Anul nu-l mai știu, pentru că bătrân; dar eram în camping la un lac de lângă Baia Mare, unde IRIS a fost 90% din coloana sonoră a uneia din excursiile de care îmi amintesc cu enorm de mult drag. Sigur, simt nevoia unei explicații pentru generația care a descoperit muzica lor pe YouTube: când n-ai 4G pe telefon și YouTube e o idee care urmează să-i vină cuiva, iei CD-urile preferate cu tine în excursie și… cam atât.

Am urât IRIS. Fix când au scos piesa „Vino pentru totdeauna”, tocmai ce trecusem prin cea mai urâtă despărțire evăr. Și îl auzeam pe Cristi Minculescu la radio: „vinooo iaaar, dar pentru totdeauna”. I-am urât așa, cu sete, în timp ce mă trezeam că le cânt noua melodie.

Faptul că oamenii ăștia fac istorie muzicală de 35 de ani e un gând plăcut (cel puțin, hei, sunt mai tânăr decât ei!). Iar acum, după 3 ani de absență, Cristi Minculescu și IRIS sunt „Din nou împreună” și, sâmbăta asta, sunt împreună la Cluj! Turneul lor național include 14 orașe din România și Chișinăul; iar noi îi vom putea asculta live la Casa de Cultură a Studenților.

După 35 de ani de istorie muzicală, după 3 ani de absență, e timpul să văd dacă îmi amintesc versurile – iar bănuiala mea e că, dacă ți se sincronizează vreodată despărțirile cu o piesă, le-o poți cânta și nepoților la pensie, chiar și după ce ai uitat prilejul cu care ai învățat-o și, eventual, cum te cheamă.

Dar acum e vorba de reîntâlniri, iar dacă vreți și voi să-i reîntâlniți, fac cinste cu sprijinul organizatorilor: o invitație dublă la concertul de sâmbătă vă așteaptă dacă veți lăsați un comentariu la acest articol, până vineri dimineață la ora 10. Și dacă îmi spuneți piesa voastră preferată (și eventual la ce v-a fost coloană sonoră), aveți un bonus 🙂 De acolo, decid sorții.

Iar dacă vreți să vă asigurați de pe acum un loc în sală, biletele se găsesc la Casa de Cultură a Studenților, în reţeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone şi Diverta sau, că tot suntem online, uite-aici pe www.iabilet.ro, cu prețuri între 60 și 140 de lei.

 

UPDATE: Folosind ID-ul unic al fiecărui comentariu, am tras la sorți premiul – o invitație dublă la concertul de la Cluj. Felicitările și invitația merg spre Sonia Pavlenko, pentru care IRIS a fost coloana sonoră a unei admiteri de succes la facultate 🙂

Dragi boboci, de dați în gropi în prima zi de școală…

Foto: <a href="http://ziuadecj.ro" target="_blank">Ziua de Cluj</a>
Foto: Ziua de Cluj

Azi, 90.000 de tineri se întorc la școală doar în județul Cluj. Dar mă gândesc acum doar la o parte din ei – cei pentru care primii pași în școală au însemnat azi primii pași pe șantier.

Dragi boboci ai școlilor de pe strada Horea: azi, în prima zi de școală, ați dat în gropi. Prostia însă nu e a voastră, ci a celor care au gestionat mizerabil acest șantier necesar de la începuturile lui. La început de vară, primarul orașului ne-a zis că ambele benzi ale străzi vor fi circulabile din 15 iulie. A fost o minciună, pentru că lucrările nu erau nici pe departe gata și, nefiind făcute parcările, o bandă era mereu ocupată de mașinile riveranilor – care au o proprietate miraculoasă, nu se pot evapora și nici parca la etaj. Apoi ni s-a spus că de la începerea școlii strada va fi complet circulabilă. O altă minciună, pe care ați constatat-o chiar voi, azi.

Domnilor profesori, dacă v-au întârziat copiii la școală, nu sunt ei de vină: 90% din strada Horea era blocată azi dimineață.

Dragi boboci, orice haine v-ați fi pregătit pentru azi, dacă ajungeți la școală și apoi acasă plini de praf și pământ, nu sunteți voi de vină.

Orice orar ați avea, de acum încolo obișnuiți-vă că prima oră e cea de educație fizică – proba „salt peste obstacole” și „nesăritura în adâncime în canale” (bicicliștii au și o pistă amenajată de câteva zile, întreruptă la mijloc pentru un capac de canal în jurul căruia e o groapă; din fericire, e în dreptul unei biserici, deci primul ajutor e la îndemână, măcăr spiritual).

Vă rog să nu învățați din asta că e bine să minți, să nu te ții de cuvânt sau să te lauzi și apoi să uiți. Astea sunt necesare, se pare, doar în politică.

Bun-venit pe strada Horea, locul în care ne-am obișnuit cu ciocanele de abataj (pickhammerele :D) și ziua, și noaptea…

Vizitează Salina Turda… la mine pe blog

salina-turda-pe-google-maps

Imagini panoramice cu Salina Turda sunt de astăzi disponibile pe Google Maps. Așa cum vă puteți plimba pe străzile a sute de orașe din lume, vă puteți acum imagina în mijlocul unuia din cele mai spectaculoase locuri ale județului Cluj. Pot fi explorate astfel Galeria Franz Josef, cele 13 etaje ale minei Rudolf și, bineînțeles, celebrul lac din Mina Terezia. De către noi, sau de turiști din toată lumea care au acum un motiv în plus să ne facă o vizită și să vadă așa ceva live:

Acesta e modul în care echipa Google Maps sărbătorește 5 ani de existență în România, una din cele 200 de țări din lume pe care le acoperă, iar în 65 dintre ele, inclusiv România, funcționează serviciul Street View. Pentru că sărbătoresc în cel mai frumos mod posibil, oferind la rândul lor un cadou, mă bucur să le spun „la mulți ani”.

Iar când vreți să simțiți aerul curat al Salinei, e foarte ușor să ajungeți acolo 🙂

 

 

 

 

Tocmai am învățat ce înseamnă să ai cu adevărat succes

techsylvania-cover-2015

Ai o idee, lucrezi zi și noapte la ea, ideea ta începe să prindă aripi. Reușești să creezi un produs de succes, folosit de mii sau milioane, banii încep să vină. Lucrezi în continuare, fiindcă îți și place ceea ce faci. Definiția succesului? Încă nu, mai este un element. Succesul e atunci când te întorci de unde ai pornit și îi ajuți și pe ceilalți. A, credeați că vorbesc de cifra de afaceri? Nu, de succesul ca om. Iar pentru branduri, cel mai mare grad de succes posibil: o reputație de milioane.

Am citit ieri știrea asta: un startup românesc din New York este principalul susținător al Techsylvania. E vorba de iMedicare, fondat de Flaviu Simihaian. Platforma creată de ei (cu o echipă în Cluj și una în SUA)  oferă informații personalizate despre rețetele și starea medicală a pacienților către peste 4.000 de farmacii din State. Se pare că a oferi e în ADN-ul companiei, pentru că deși atunci când ești un startup ai nevoie de finanțare, de sprijin, de suport, iMedicare n-a uitat că e bine să oferi, înainte să primești: compania este partener PLATINUM al Techsylvania, adică susține financiar acest eveniment.

Același Flaviu a strâns 40.000 de dolari în SUA pentru a echipa cu calculatoare o școală din orașul lui natal, Năsăud.

Citesc zilnic câte ceva despre una din zecile de companii de IT din Cluj, de la cele foarte mici (o mână de prieteni care scriu cod pentru un singur client străin) până la multi-naționalele de pe piața de outsourcing sau cele câteva care dezvoltă soluții și produse proprii. Dacă mai multe din aceste companii ar avea spiritul și filozofia iMedicare, Clujul ar fi cu adevărat un Silicon Valley.

Un eveniment de anvergură internațională precum Techsylvania este esențial pentru a crea aici un pol de dezvoltare în IT. Nu e suficient să avem companii, e important ca ele să se implice în susținerea comunității și să fie cunoscute și afară. Experții companiilor precum Google, Uber, Thomson Reuters sau Paypal, reprezentanții fondurilor de investiții în IT, împărtășesc din experiența lor când vin aici, dar mai important e ce duc acasă: ideea că în Cluj există mii de IT-iști cu potențial. Techsylvania este pentru Clujul IT ceea ce TIFF este pentru Clujul filmelor – a crescut la fel de mult și chiar mai repede.

A doua ediție a Techsylvania, cel mai mare eveniment internațional de tehnologie și inovație din regiune, va avea loc între 6-9 Iunie la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Biletele „regular” mai sunt disponibile câteva zile, până în 1 iunie, așa că rezervă-ți un loc!

Dacă îți place ideea unui Cluj care crește printr-o industrie „a creierelor”, care nu poluează și ne ajută să păstrăm aici the best brains, ne vedem acolo. Dacă îți place să te joci cu smartwatch-uri, drone și alte nebunii… ne vedem acolo!

Nu autostrăzi, nu UBER, nu autostop? Nu vom accepta să fim prizonieri în propria țară!

AND THEN I SAID

Citind știrile din ultimele săptămâni, sunt tot mai convins că „investițiile în infrastructură” sunt pentru actuala clasă politică o glumă bună. Mi-i imaginez în ședință la Guvern sau Parlament: „hăhăhă, le zicem la fraieri că mai facem 50 de kilometri de autostradă, hăhă”.

Pe puncte:

1. Avem autostrăzi mai puține decât orice țară civilizată din lume. Cine se bagă la o comparație cu Albania?

2. Parlamentul a votat scoaterea din legalitate a UBER, un serviciu de car sharing care amenință să distrugă piața rechinilor analfabeți și scuipăitori de semințe care sunt mare parte din taximetriștii bucureșteni (da, sunt printre cei supărați că erau aproape de a pierde un avion, fiindcă din 15 taximetriști aflați în stand niciunul n-a acceptat să meargă la Otopeni cu ceasul pornit, cerând ei o sumă fixă). UBER e un mod civilizat de a călători, ceea ce probabil strică multe șpăgi socoteli.

3. Camera Deputaților tocmai a votat interzicerea autostopului. Practic, deși am mașină și dreptul să o conduc pe un drum public, statul crede că poate decide pe cine am voie să iau cu mine. Amendă dacă îmi exersez dreptul de a fi liber: între 1.000 și 5.000 de lei.

4. Viteza medie a trenurilor continuă să scadă (și n-a mai crescut de pe vremea lui Ferdinand. Întâi Ferdinand).

5. Accizele uriașe la combustibil înseamnă că, deși prețul petrolului este LA JUMĂTATE față de 2014, benzina ne costă la fel de mult!

Practic, deși n-o zice nimeni, chestiile astea nu sunt altceva decât legarea la glie a țăranilor, în variantă modernă. Când n-ai șosele, trenurile se târăsc, și mai ai și tupeul să interzici un obicei vechi de când căruța, adică autostopul, la altă concluzie nu pot ajunge.

„Ce dracu’ le trebe atâta să se plimbe? Să stea acasă să lucreze, că altfel nu o să avem de unde fura!”

Distinșii idioți care iau decizii nu par să priceapă că ne distrug economia, blochează turismul serios, gonesc investițiile majore. Dacă mărfurile nu se mișcă rapid prin țară înseamnă că produsele românești sunt mai scumpe (lipsa unei autostrăzi face ca fiecare Dacie să coste cu 15 euro mai mult, costuri de transport).

Dar dincolo de economie, e vorba de libertatea personală a fiecăruia dintre noi. Degeaba ai dreptul teoretic de a te plimba prin țară, dacă nu îl poți exercita în mod practic. Eliminarea autostopului înseamnă, practic, că legal ești obligat să plătești pentru a te deplasa cu o viteză rezonabilă. Adăugăm infrastructura mai veche decât țara în sine, benzina mai scumpă decât în Austria, respingerea inovațiilor aduse de tehnologie, gen UBER, și unde ajungem?

În România, bineînțeles!

Mulțumesc pentru Muzeul Farmaciei

mf060

Cu câțiva ani în urmă, clujenii nu prea auziseră că au în oraș o mică bijuterie numită Colecția de Istorie a Farmaciei – sau, pentru prieteni, „Muzeul Farmaciei”. Pentru mine, era un muzeu inedit, în care îmi plăcea să-mi duc prietenii veniți în Cluj și unde pășeam timid, ascultând în liniște explicațiile ghidului, Radu Crișan, mereu dispus să ghideze chiar și două persoane și mereu cu o glumă „la purtător”.

Am aflat apoi că muzeul riscă să fie închis, fiindcă funcționează în Casa Hintz (pe un colț de Piața Unirii), iar moștenitorii familiei care i-au dat numele își cer drepturile. Sentimentul de pierdere pe care l-am simțit atunci m-a făcut să realizez că m-am atașat de acel loc mai mult decât credeam: exponatele ciudate gen „praf de mumie”, tavanul cu frescă din secolul al 17-lea, mobilierul de epocă, laboratoarele secrete ale poticărașilor de pe vremuri mi se lipiseră de suflet. Până în ziua de azi, încăperile muzeului sunt un loc în care aș putea sta ore în șir, simțind că toate problemele sunt undeva foarte departe de mine. Pentru că e altă lume acolo!

Exprimându-mi regretul de față cu tot felul de oameni, mi-am dat seama cât de puțini oameni știau măcar că muzeul există. Iar Clujul risca să piardă una din comorile lui fără ca măcar să știe ce a pierdut.

Mi-am propus atunci să fac un oraș întreg să se îndrăgostească de Muzeul Farmaciei, fără să am nici cea mai mică idee despre cum să fac asta. Dar mi-am amintit că nu sunt singur și i-am chemat în ajutor pe bloggerii și, mai apoi, pe jurnaliștii clujeni, cu ajutorul cărora am promovat un eveniment pe care l-am organizat în muzeu.

De Dragobete în acel an, i-am invitat pe clujeni să vină la muzeu seara și să îl descopere înainte ca muzeul să dispară. Fiecare vizitator primea rețeta unui elixir al dragostei, așa cum e păstrată în arhivele muzeului. Au fost mii de oameni. Au fost zeci de articole pe bloguri, sute în presă. Am creat un site și o pagină de Facebook pentru muzeu prin care comunicam cu toți cei care descopereau povestea locului. Subiectul Muzeului Farmaciei a revenit pe agenda publică și a fost discutat.

De atunci, la muzeu s-au organizat evenimente în fiecare an de atunci, prin munca echipei de acolo. Azi, Muzeul Farmaciei plătește chirie vechilor (și totodată noilor proprietari), dar chiar și atâția ani mai târziu mai există procese pe rol. Echipa muzeului a ales, între timp, să comunice printr-un alt site și altă pagină de Facebook, iar eu am revenit la postura de vizitator, un clujean căruia îi place să-și ducă oaspeții în vizită și pe acolo.

Dar există un lucru care s-a schimbat fundamental în ultimii 4 ani. Am aflat azi rezultatele unui sondaj de opinie realizat în proiectul Clujul are atitudine. Arată așa:

rezultate-sondaj

Pentru mine, e cea mai bună veste posibilă. Azi, este al doilea cel mai cunoscut muzeu din Cluj, iar asta spune enorm într-un oraș al instituțiilor culturale de mare valoare.

Sunt recunoscător. Ăsta e primul lucru pe care îl simt când îmi amintesc tot ce s-a întâmplat. De multe ori, am simțit că lucrurile merg ca prin magie. Îmi amintesc un episod: aveam nevoie de sticluțe pentru a pune în ele un elixir al dragostei preparat după rețeta din farmacie. Imaginați-vă ce emoții aveam când mi-am dat seama că va trebui să dau un telefon care va suna cam așa: „bună ziua, am nevoie de sticle pentru un elixir al dragostei cu care să salvăm un muzeu, ne puteți ajuta?”. A fost nevoie de un singur (!) telefon la Perpetuum pentru ca lucrurile să se rezolve.

Dar primii cărora le mulțumesc sunt bloggerii clujeni – fiindcă voi ați fost primii care ați crezut că se poate și ați ajutat mult mai mult decât scriind. Jurnaliștii care au descoperit acest subiect și l-au urmărit au dus vestea mai departe, prin sute de apariții. Colegii de la PR & More mi-au dat timp să-mi urmez acest vis, inspirație și multe idei bune. Mulți alți oameni au lucrat împreună, convinși doar de o idee: că Muzeul Farmaciei merită să trăiască. Că noi, clujenii, avem nevoie de rădăcini și de locuri cu istorie și poveste.

Al doilea cel mai cunoscut muzeu din Cluj? Cred că visez!

Fraților, am înfrânt! Despre puterea eșecului la TEDxEroilor!

Afis TEDxEroilor

Am citit un „top 5 obiceiuri ale miliardarilor”. Conform acelui articol, dacă mă trezesc dimineața la 5 ca să nu mă deranjeze nimeni și ascult muzică clasică, în maxim doi ani cumpăr centrul Clujului și-mi rămân și bani de buzunar. În realitate, majoritatea lucrurilor care au funcționat pentru alții… ei bine, au funcționat deja! Fuse și se duse. Nu le putem copia, așteptând aceleași rezultate.

Întotdeauna avem însă ce învăța de la oamenii care ne povestesc cum au greșit. În primul rând, sunt mai sinceri. Ca să vorbești despre un eșec, e nevoie să te uiți cu mare atenție la tine, la alegerile tale, la viața ta așa cum e.

„Nu am eșuat, am descoperit 10.000 de metode care nu funcționează”, ar fi zis Thomas Edison (sunt circumspect cu citatele în epoca asta online – cred că mulți dintre oamenii ăștia habar n-au ce li se atribuie și nu prea pot protesta, în principal fiindcă sunt ocupați să facă grătare la loc cu verdeață veșnică).

Despre eșecuri și ce învățăm din ele va fi vorba la TEDxEroilor, ediția din 9 mai 2015. Are loc la Casa de Cultură a Studenților, un spațiu generos, dar locurile sunt aproape epuizate – dacă vreți să ne vedem acolo, TEDxEroilor 2015!

Monica Macovei NU a devenit președinte, dar cu siguranță a câștigat ceva din activitatea ei publică; Robert Rekkers NU a condus cea mai mare bancă din România dar Banca Transilvania nici nu a dat credite speculative în franci elvețieni; Iulia Rugină NU a regizat Fast and Furious 7, dar e printre cele mai talentate nume ale unei generații; Andi Vanca NU a cumpărat castelul Banffy de la Bonțida dar castelul e al lui și al echipei Electric Castle măcar odată pe an; iar Cristian Gog... NU știu ce nu a reușit, că m-a hipnotizat și mi se pare că i s-au îndeplinit toate cele 🙂

La fiecare ediție este un speaker special, un om pe care țin neapărat să îl văd, iar în 2015 acest nume e Ioana Avădani, care NU a reușit să devină vedetă în emisiuni TV cu multe asistente, dar e un om căruia presa din România îi datorează enorm de multe bune practici. Un fel de conștiință de breaslă, care încearcă să arate și că „se poate” din postura de director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent. Nu știu care au fost eșecurile ei, dar de fiecare succes ne bucurăm cu toții, ca telespectatori sau cititori.

Lista completă de speakeri a TEDxEroilor 2015 este aici – ne vedem sâmbătă!

P.S. Am fost provocat să scriu despre cel mai mare eșec al meu. Așadar: to be continued 😀

Programare, produse și finanțare pentru IT la Techsylvania

tap tap app techsylvania

Organizarea de evenimente și conferințe e mai nou mai mult decât o modă, e un fel de ocupație pentru o mulțime de oameni plictisiți să tot vorbească în oglindă. Am o lungă listă de „public speakeri”, „speakeri motivaționali” sau „doctori ai sufletelor” , care mi se par cu toții un soi de șamani care s-au reprofilat din a vinde ierburi tămăduitoare în a vinde cuvinte care sună bine, fără să zică prea multe. Prin urmare, sunt foarte atent atunci când recomand vreo conferință, iar Techsylvania merită cu siguranță o recomandare!

Techsylvania e un eveniment care a confirmat de la prima ediție că are toate ingredientele unui eveniment făcut de oameni pricepuți: speakeri pe care merită să-i asculți, inclusiv nume mari la nivel internațional, participanți cu care merită să socializezi (peste 600) și idei bune, aplicabile după eveniment.

Prin urmare, vă invit la Techsylvania 2015. Îi veți întâlni pe Florin Talpeș (CEO Bitdefender, singurul antivirus pe care îl am pe orice calculator de vreo 10 ani încoace), Andrei Dunca (co-fondator LiveRail, compania clujeană care face acum parte din Facebook), Jambu Palanniapan (Manager Regional Uber – cea mai mare firmă de taxiuri din lume, care n-are nicio mașină), Frank Meehan (Spark Global Ventures, fost membru în consiliul de administrație al Siri și Spotify), Cristiano Betta (Paypal) sau Charmaine Li (senior editor la Tech.eu).

Notați în calendar datele 6-9 iunie: primele două zile sunt dedicate unui maraton de programare (coding), la finalul căruia trei echipe vor fi premiate cu gadgets, dar mai ales cu invitații la acceleratoare pentru startupuri. Ca utilizator de smartwatch sunt foarte curios ce idei vor prezenta echipele, fiindcă tema este exact wearables & the internet of things, iar ceasurile Pebble sunt unul din produsele pentru care se poate programa la Techsylvania.

Zilele de 8 și 9 iunie sunt dedicate conferinței Techsylvania și speakerilor, cu trei teme principale: cod (cele mai noi soluții și teme tehnice), produs (managementul produsului, marketing), finanțare (modalități de finanțare și tipuri de investiții).

Oficial, aș putea să vă spun că puteți folosi codul AronetRo pentru a vă lua bilete cu 10% reducere. Dar mai important de spus e că Techsylvania e un eveniment care face toți banii, fără discount-uri sau oferte early bird: spre deosebire de toate conferințele de care vorbeam la început. Ne vedem acolo!

Vrei să știi cât e de frig? Întreabă un fumător!

Ne-au mințit la școală: sunt patru anotimpuri în fiecare zi, nu în fiecare an. Nici măcar tehnologia n-a evoluat destul încât să ne poată da informații adevărate în timp real. Nu, singurii care pot face asta sunt fumătorii!

Cum știi cât de frig e afară? Simplu, uită-te în scrumieră:

termometrul-fumatorilor