Am văzut cum Poliția Rutieră a lovit un om pe trecerea de pietoni

Astea au fost primele cuvinte pe care le-am auzit la telefon acum câteva zile. O prietenă tocmai văzuse cum un Audi izbise o femeie; în mașină erau doi polițiști în uniformă, iar pe unul l-a recunoscut: un om de la Rutieră. Un om care dă altora carnetul de șofer.

Nerostit atunci de niciunul din noi, un gând: cu câteva secunde mai devreme dacă ajungea pe acea trecere, putea fi ea. Nu apucase, din fericire, să treacă.

Ziua de Cluj a fost primul ziar care a scris despre acest caz, la cald: ce spune martora, cum Poliția spune că nu s-a întâmplat nimic. A fost pentru prima dată că Poliția a negat incidentul. M-a bucurat să văd mai apoi că Mihai Șoica a preluat cazul în Evenimentul Zilei. El a ales să dea, încă din titlu, verdictul „mușamalizare”. Aflăm că, oficial, victima e cea care a refuzat spitalizarea și a declarat că… s-a împiedicat în fața mașinii conduse de polițiști. Mai e o frază-cheie: „Deşi pe imaginile video se poate observa cum victima este lovită de Audi, poliţistul susţine că nu a existat impact”.

Nu vreau să judec victima dacă îi e teamă. Dar vreau să văd acele imagini la care se referă Șoica, care susțin declarația martorei. A revenit și Ziua cu subiectul, găsiți un follow-up aici.

*

Martora acestui eveniment, cea care a văzut cum s-a întâmplat accidentul, mi-a trimis un soi de „guest post”. Găzduiesc aici câteva rânduri din partea ei, transmise cu rugămintea de a-i proteja identitatea:

[info_box]

Nu mi-am putut scoate din minte sunetul provocat de lovirea unui corp uman, nici imaginea acestuia cazand pe sosea, si acele cateva secunde in care aceasta nu s-a miscat.

Nu pot sa-mi imaginez, ca victima, ce te motiveaza sa iei apararea agresorului tau. Greseala a fost a lui, nu a ta. A lui, pentru ca nu a respectat o banala regula de circulatie. Vinovatul nu ar trebui sa aiba nici macar dreptul la replica dupa ce stie clar ca a lovit un om, si inca pe trecerea de pietoni. Totusi, vorbim de Politia Rutiera, deci ne bazam ca macar la acel nivel se cunoaste semnificatia zebrei si se cunosc regulile privind acordarea prioritatii pe trecerea de pietoni, adaptarea vitezei de mers, asigurarea. Toate masinile din jur erau oprite, doar el, cu Audi CJ-44-NKW, se trezeste sa accelereze la iesirea din sens, in loc sa incetineasca, fiind in apropierea trecerii.

Personal, am un mare regret legat de cele intamplate in data de 9 ianuarie: acela ca nu am sunat la 112. Observand uniformele, m-am bazat ca vor proceda corect si conform procedurilor de interventie pe care ei, se presupune, le cunosc mai bine decat noi, muritorii de rand. Gandindu-ma si la cat de putin a durat totul (maxim un minut de cand persoana a fost lovita pana cand a fost bagata in masina si dusa mai departe), din pacate 112 a fost ultimul meu gand.

112, 112. Repet numarul in minte, sperand ca de pe-acum stiu mai bine.[/info_box]

Un comentariu la “Am văzut cum Poliția Rutieră a lovit un om pe trecerea de pietoni”

  1. Ce-ai spus tu aici îmi aminteşte de povestea unei amice a cărei soră a păţit ceva asemănător acum vreo jumătate de an.

    La ieşirea din Focşani există un sat şi abia apoi începe drumul european propriu-zis. Chiar când intri în satul respectiv, este o trecere de pietoni, imediat după un pod. Limita de viteză, îţi dai seama, este destul de mică, având în vedere că este şi pod si trecere de pietoni acolo.

    Un poliţist îmbrăcat în uniformă, aflat în maşina personală, a lovit-o pe sora amicii mele pe trecerea de pietoni. S-a dat jos din maşină, a văzut că fata se poate mişca, apoi s-a dus repede şi a mituit toţi martorii cu câte 50 de lei ca să declare că persoana lovită se afla la 50 m după trecerea de pietoni, nu pe trecere. Iar ei, în criza de acum şi prostia tipic românească, au acceptat pactul.

    În acelaşi timp, o femeie care se afla puţin mai departe a filmat toată faza. Bineînţeles, filmările făcute de amatori nu sunt considerate ca probe în instanţă. Uite-aşa persoana lovită pe trecerea de pietoni a stat internată în spital câteva săptămâni bune, iar poliţistul a scăpat fără probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *