19th Ave New York, NY 95822, USA

Ai chef de o schimbare în viața ta?

schimbareaViața începe acolo unde se termină zona ta de confort. Sunt vorbele unui predicator american căruia i se pare că vorbește direct cu Dumnezeu și care a fondat un cult întreg în jurul acestei idei a dialogului direct cu divinitatea. Pentru că a avut o idee, nu i-a păsat că alții îl credeau bolund, a creat o comunitate și nu s-a temut să își schimbe radical viața. Pe sistemul specific american, inspirația divină a venit la pachet cu transformarea din boschetar în miliardar.

Nu o să îți cer să te schimbi radical și, de mâine, să-ți dai viața peste cap. Scopul nu e să te caute familia… la cap. E suficient să te trezești un pic mai devreme sâmbătă – cât să ajungi la TEDxCluj. Nu, nu e „aaa, încă o conferință”.

E vorba de faptul că evenimentele TEDx sunt conferințe de la care poți chiar pleca schimbat. Nu știu să îți zic de ce, pentru că nu știu la ce vei reacționa. Poate la o glumă al speakerului cu numărul 7. Poate la o idee care nu are legătură cu subiectul prezentării. Știu însă – pentru că am pățit-o – că TEDx schimbă oameni. Pur și simplu pentru că ești acolo și intri în atmosfera aia în care toată lumea rezonează la nou. Începi să faci conexiuni; să descoperi idei pe care nu știai că le-ai avut; descoperi oameni.

Apropo de oameni: cu siguranță știi cine rectorul UBB (vine), iar dacă de Prashant Soegaard nu ai auzit, răspunsul e digital marketing Google. O alăturare foarte bună de speakeri români (spre exemplu, Simona Noja sau Florin Piersic jr.) si internaționali (Philipp Kandal de la Skobbler, un om care vrea să ne orienteze pe orice hartă, sau Carlos L. Abbate, specialistul în echilibru).

Contribuția mea la schimbarea care poate începe acum este o reducere de 30% la biletul TEDxCluj dacă folosești acest link. După ce alegi biletul sau biletele, dă click pe „Click here to enter a promotion code” și scrie aronet30 (greu de retinut, stiu!).

Nu știu ce din TEDxCluj te va schimba, dar știu că pentru mine întâlnirea cu asemenea oamenii e mereu prilej de idei noi și gânduri adânci 🙂

Related Posts

Leave a comment