Acum în Tunisia sunt 23 de grade Celsius

foto: reason.comAcum în Tunisia sunt 23 de grade Celsius. Cu ceva vreme în urmă, un vânzător de legume s-a sinucis, pentru că poliţia i-a luat marfa fără niciun motiv. I-a scris mamei că, decât să trăiască în mizerie, mai bine moare. A trecut la fapte, iar restul ţării a înţeles mesajul. Restul e istorie care tocmai se scrie, undeva departe, în lumea reală a altora.

La Cluj, ascult versurile lui Dali, un tânăr din Tunisia stabilit la Cluj, unde studiază medicina şi iubeşte chitara. A luat una din melodiile lui preferate şi i-a scris versuri noi. A venit la matinal şi ne arată ce a scris pentru toţi cei din ţara lui:

A blinding flash of white light
Lights up the sky over Tunis tonight…

Dali tunisianul cântă, în timp ce afară fulgii acoperă noroaiele zilei de ieri. Ne vorbeşte despre o revoluţie, dar parcă aud, la gura sobei, poveşti despre tărâmuri exotice: „Tunisia e a doua ţară din lume în ceea ce priveşte interesul pentru educaţie. Învăţământul are 9% din PIB”. Dali spune că de aici a pornit totul. A fost şi o revoluţie a foamei, pentru cei săraci; dar a fost şi o revoluţie a oamenilor educaţi, care nu aveau ce face cu diplomele lor de licenţă, cărora le era foame de libertate şi liberă exprimare: „Voiam şi noi democraţie ca în Europa, ca în America”, îmi spune cel care, atunci când l-am întâlnit prima dată, mi-a cântat melodii de Elvis Presley. Atunci, nu vorbeam despre faptul că, în Tunisia, ar fi dictatură. Cenzura nu are graniţe.

People running for cover
Not knowing whether they’re dead or alive

Dali vorbeşte cu familia pe Skype şi urmăreşte pe Facebook efectele revoluţiei asupra prietenilor lui. Cum e acum, după revoluţie? „Mama nu mai are de lucru, e o perioadă mai grea. Pentru tatăl meu e altceva; el e medic, lucrează la o clinică şi a avut multe de făcut. Au fost mulţi răniţi. Mulţi morţi”.

They came with their tanks and their planes
With ravaging high flames
and nothing remains.

După emisiune, în timp ce îmi dezbrac maşina de zăpadă în uşa studioului, îl reîntâlnesc pe Dali. Câte grade sunt în Tunisia acum?, întreb. Spune: 23 erau când am plecat, e cald acolo. Mi-ar plăcea, zic cu mâna îngheţată pe racletă, să fiu la 23 de grade. Dali zâmbeşte: „peste vreo două – trei luni, va fi ok să mergi”.

Tunisianul şi chitara lui dispar în zapadă. Rămân urme de paşi şi celelalte cuvinte:

Just a voice rising up in the smoky haze
We will not go down
In the night without a fight
You can burn up our Mosques and schools
But our spirit will never die
We will not go down in Tunis tonight.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *