Cetăţeanul care?

M-am foit, ieri, pe la o mulţime de chioşcuri de presă, în căutarea celui mai nou săptămânal: Cetăţeanul Clujean (Cetateanul Clujean, pentru cei fara diacritice). Problema e că, de fiecare dată când l-am cerut, vânzătorii mi-au adresat un sincer: "cetăţeanul care?".


Şi cum după aia a fost Cupa Presei la fotbal, am zis că-i dau pace. Din fericire, Vasile a pus mâna pe un exemplar şi l-a disecat
pagină cu pagină – ceea ce nu-i greu, că sunt doar 16. În ziarul lui
Ion Novăcescu, Adi Popa şi Emil Boc apar la "vizionarii Clujului"
(astfel se inaugurează şi genul horror jurnalistic). Restul, la Vasile,
până citesc şi eu ziarul, să nu râdeţi singuri.


A, da, au şi site: domeniul cetateanul-clujean.ro
este înregistrat pe Amprenta, dar bineînţeles că nu e gata. Ar fi
primul ziar la care se lansează şi site-ul din ziua zero. Să nu
exagerăm! NOU: Săpături îndelungate, adică încă un sărci, au scos la iveala si cetateanulclujean.ro,
care, surpriză, e pe numele Armonia SRL, firma lui Ion Novăcescu.
Adică, dacă ne certăm cu Amprenta, avem şi un site de rezervă, sau cum?


În calitate de editor la un alt săptămânal, care apare tot luni, vreau
să mulţumesc din nou concurenţei pentru că ne face viaţa mai uşoară.

3 comentarii la “Cetăţeanul care?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *