5.000 de Adevăruri

M-a luat astăzi prin surprindere prima pagină din Adevărul de Cluj. Colegii noştri au tipărit numărul 5.000 al publicaţiei, a cărei primă ediţie a apărut în 23 decembrie 1989. La mulţi ani! E o adevărată performanţă, care merită respectul tuturor cârcotaşilor.
Pe o piaţă în care proiectele constante sunt foarte, foarte rare, în care publicaţiile scot serii noi dacă nu la şase luni, la un an sigur, o astfel de stabilitate este un succes în sine. Şi este probabil unul dintre cele mai serioase motive pentru care Adevărul de Cluj are o bază de cititori constanţi, care răsplătesc echipa cu fidelitatea lor.
În Statele Unite, Larry King împlineşte zilele acestea 50 de ani de presă, motiv de ediţii speciale pe CNN. Nu avem, în România, proiecte de o asemenea durată, dar cei 17 ani ai Adevărului de Cluj arată că este posibil să ne îndreptăm într-o asemenea direcţie.
Astăzi, la mulţi ani! De mâine, ne batem iar în tiraje :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *