Andrei Aroneţ

Selecţii din newsletterul Primăriei Cluj-Napoca, modelul nou. Dacă aveţi nevoie de editor, am acelaşi număr de telefon :)) Doar că mai nou lucrez foarte scump.

P.S. Da, aberaţia din titlu e intenţionată.

Voiam să scriu despre altele, dar ceva nu-mi dădea pace şi nu puteam abandona subiectul anterior, botezul Băsescu - Bercea. Nu mă consider deloc rasist, aşa că încerc de vreo două zile să-mi dau seama ce mă deranja de fapt în toată schema.

Până la urmă, care e diferenţa între “ţiganca împuţită” a domnului preşedinte Băsescu şi prezenţa fratelui său la botezul Renatei, fiica Formaţiei, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu’? Cum s-a ajuns de la scandaluri de discriminare etnică la botez şi cumetrie?

Explicaţia mea porneşte de la o convingere personală: n-am crezut niciodată că Traian Băsescu ar fi rasist de vreun fel sau că ar discrimina în funcţie de vârstă, sex, etnie sau religie. Realitatea e mult mai simplă: sunt convins că, precum mare parte a politicienilor români „ajunşi”, preşedintele discriminează în funcţie de bani.

Există, la nivelul clasei politice, un dispreţ profund pentru „amărăşteni”. Oamenii de rând sunt tâmpiţii ăia care „nu s-au descurcat”, n-au învârtit ce trebuie şi când trebuie, care poate or fi având principii şi pentru care contează când şi cu cine dau mâna. „Eu sunt mai deştept”, îşi spune politicianul care n-a luat şpagă, dar a rezolvat un contract pentru o firmă prietenă. Îşi aminteşte că şi el a pornit de jos, că a luptat mult şi a trebuit să tragă din greu ca să ajungă acolo unde e acuma. Adică sus, pe piscuri, de unde şi permite o flegmă democratică înspre alegători, o masă de oameni ideali pentru fraierit, fără de care, de altfel, nici afacerile lui n-ar exista.

Ţiganca virtuală din înjurătura lui Băsescu avea un singur atribut: era împuţită. Adică săracă, pentru că apa caldă costă. Bercea Mondialu’ şi clanul sunt bogaţi, deci utili, deci prieteni. Atât, asta e toată ecuaţia, asta e toată mintea politicianului român, care de mult ori e un bişniţar intrat în politichie ca într-un club select de ai cărui membri e bine să ţii aproape.

Atunci când ajută cu adevărat în cadrul vreunui proiect social sau ca să dea bine în faţa camerelor, politicienii o fac cu aerul boierului care aruncă o pită şi slugilor, să guste şi gura lor altceva decât mămăligă. Aşteaptă apoi pupat de mână şi recunoştinţă eternă pentru un gest simplu de omenie şi se miră când unii-alţii mai sesizează falsul. Au un talent: chiar şi când te ajută, te scuipă în faţă.

Permiteţi-mi să întrerup această pauză de blog cu un regret: probabil că, la fel ca mine, aţi ratat evenimentul monden al lui 2010. A fost botezată o fetiţă, care n-are nicio vină în povestea noastră, dar a cărei viaţă va fi determinată de faptul că e fiica doamnei Formaţia, care e fiica lui Bercea Mondialu’, care mai are un băiat pe nume Televizor, care are un frate botezat Judecător...

Într-o ţară normală, acest eveniment ar fi avut parte de o amplă mediatizare cel mult la ei în curte. Cum însă la eveniment a fost prezent, printre Rozalinde, Mercedese şi Paravioane, domnul Mircea Băsescu, fratele preşedintelui în exerciţiu, botezul a fost împroşcat în toată presa şi a făcut băltoace de comentarii.

Mondialu’ în chestiune are, de altfel, colecţie de politicieni. S-a mai cumetrit şi cu Meleşcanu, şi cu o doamnă magistrat pe nume Huza (naşa lui Judecător, dacă bine-nţeleg!). Din păcate, nici nu ne mai miră prea tare că personaje ale căror funcţii presupun o demnitate publică se transformă într-un fel de „spălătoria Nufărul pentru dubioşi”. Orice borfaş şi-ar dori de partea lui un judecător mare şi vreo doi politicieni, că ăştia se mai schimbă.

Englezii au o expresie perfectă, care să descrie relaţia între omul cu bani şi personajele pe care le acaparează în acest fel: he’s my bitch. Când posesorul unui buzunar încăpător bagă mâna în pantaloni după portofel, politicianul român începe să dea din coadă cu faţa lăţită de fericire. Bercea şi alde interlopus rex colecţionează politicieni pur şi simplu pentru că ăştia din urmă sunt de vânzare, iar el şi-i permite. E doar o chestiune de „cât”, nu de „dacă”. Iar ţinuta, eleganţa şi demnitatea (măcar cea personală) n-au fost până acum marea problemă a aleşilor noştri.

Ocupat cu activităţi flower-power, n-am avut vreme a vă anunţa următoarele noutăţi de prin lumea presei:

• Deţinătorii Alpha TV au obţinut licenţă pentru Atlas TV, o nouă televiziune locală cu program complet. Ne-a dat de gol ştiridecluj.ro
• Realitatea TV Cluj a mai dat afară nişte oameni, după ce tocmai a angajat două persoane venite de la Bucureşti: Ovidiu Pop şi Claudia Chira
• La Ziua de Cluj vin Bianca Pădurean şi Bogdan Rădulescu (detalii la Rareş Bogdan), pleacă Vlad Gherman
• Elena Udrea i-a răspuns lui Mihai Goţiu pe blog: da, vrea muzeu Guggenheim la Cluj!
• Aţi citit "Nori negri deasupra castelului Blandings"? No, înlocuiţi castelul cu Cetăţeanul Clujean
• Pe clujeanul.ro clujeanul.gandul.info au reînceput să apară materiale, mă gândesc să nu fiu măgar şi să zic cine le pune...
• Se anunţă un nou săptămânal la Cluj, ghiciţi cine-l face...

Excelent! Dacă aţi primit azi, pe stradă, o diplomă care atestă faptul că aţi zâmbit în cea mai deprimantă perioadă a anului, felicitări! Sunteţi unul din cei 200 de clujeni pe care, împreună cu prietenii mei, i-am surprins cu un surâs pe buze, în ciuda vremii şi a vremurilor.

Cum probabil acu' aţi auzit prima dată de ideea asta creaţă, uite despre ce-i vorba, ca să ştiţi că nici nu vă vindem nimic, nici nu v-am înscris în vreun partid:

• Aflaţi aici cum am dat diplome pentru oameni zâmbitori la Cluj
• Un zâmbet de la Bucureşti
• Citiţi de ce zâmbesc câţiva oameni faini
• Bineînţeles, aflaţi de ce am făcut asta

Mulţumesc pentru zâmbet şi... păstraţi-l şi mâine!

Zeci de tonete de presă, cu geamuri sparte, uşi rupte şi resturi de ziare lipite pe toate părţile zac în spatele Imprimeriilor Ardealul din Mărăşti, Cluj. Sunt chioşcuri care, pe vremea când lumea îşi începea drumul spre serviciu cu un ziar, se aflau pe lângă staţiile de transport în comun sau în intersecţii aglomerate. Azi, formează un fel de "cimitirul elefanţilor".

Că distribuţia de presă e la pământ am constatat-o din nou, sâmbătă, când am avut tupeul de a încerca să găsesc un ziar în centrul municipiului Cluj-Napoca. Recunosc, eram greu de mulţumit, pentru că nu mă interesau nici Lumea Misterelor, nici Libercancanclick, ci un orice cotidian relativ quality apărut în ziua aceea.

Mi-am început periplul în piaţa Mihai Viteazu, unde din 4 chioşcuri era deschis unul, a cărui vânzătoare s-a holbat la mine ca la un extraterestru când am cerut Evenimentul Zilei şi Adevărul. N-aveau aşa ceva. Am plecat spre Sora, unde chioşcurile de ziare erau închise; am luat-o spre str. Regele Ferdinand, ca să constat aceeaşi situaţie, dar şi că magazinuţul Rodipet e desfiinţat (de mult, am aflat ulterior). Pornesc spre Piaţa Unirii, unde toate tonetele erau cu lacătul pus, după care mă hotărăsc că noua zona pietonală şi mult-lăudatele chioşcuri multi-funcţionale se vor fi descurcând mai bine.

Într-adevăr, chioşcul din apropierea bisericii "Schimbarea la faţă" era deschis. Dar nu avea ziarele căutate. Din Evenimentul primise un singur exemplar (!), pe care abia ce îl vânduse de vreo oră; Adevărul nu venise, că li se încurcaseră suplimentele undeva pe traseu. Am luat un ProSport şi Ziua de Cluj. Aceeaşi mirare: sigur nu vreau o Lumea Misterelor? Că uite, scrie de "flacăra violet"!

Concluzia: dacă vreau ziare sâmbătă, n-am decât să merg la mall, nu să fiu ţăran prin centrul oraşului de cinci stele. E drept, dacă ziarele nu erau pentru cineva aflat în spital, n-aş fi bătut pe jos jumate centrul ca să le găsesc. Iar cititorii obişnuiţi, câţi mai sunt, nu o vor face nici ei.

Între timp, patronii şi directorii de publicaţii din Cluj se plâng şi atât. Rareş Bogdan ot Ziua de Cluj zice că serviciile de distribuţie merg greu, dar că întotdeauna s-a putut înţelege cu cei din domeniu (faptul că am găsit ziarul lui sâmbăta la prânz îi dă dreptate); Liviu Alexa de la Mesagerul se miorlăie de luni întregi că n-are unde vinde în condiţii civilizate ziarul care nu se găseşte la chioşcuri dar care se găseşte la chioşcuri; Danciu de la Foaia Transilvană nu ştiu ce zice, dar cel puţin a încercat să distribuie ziarul şi să strângă anunţuri de mică publicitate prin cutii amplasate, acum ceva timp, în puncte strategice din oraş. Din păcate, n-a mers prea bine, inclusiv pentru că unii chioşcari se serveau de acolo cu ziare pe care le vindeau, băgau banii în buzunar şi dup-aia trimiteau tirajul primit la retur. Dar e singurul care a încercat ceva inedit!

Stau şi mă întreb de ce Bogdan, Alexa şi Danciu, oricât de prieteni sau rivali ar fi, nu fondează o firmă de distribuţie "civilizată" a presei. Nu ştiu cum stau cu banii, dar ei sunt cei direct interesaţi ca presa locală să fie disponibilă în condiţii normale, să ajungă cât mai aproape de cititoriii potenţiali, să avem chioşcuri unde prima pagină să aibă parte de expunere, nu să fie îngropată sub sânii vreunei june "de la centru". Unul singur din ei nu îşi poate finanţa propria reţea de distribuţie; chiar şi pentru volanţi, trebuie măcar trei titluri ca să obţii şi profit, nu doar tiraj mărit.

Pot oare să creadă patronii din presă că distribuţia de presă nu e problema lor? Nu avem imboldul ăsta de a colabora unii cu alţii nici arşi cu ceară şi nici când alternativa e extincţia? Pentru că oricât de optimişti am fi, perioada asta e ultimul tren pentru presa scrisă, mai ales cea locală. Dacă chiar şi publicul adult, care nu-i online non-stop, pierde obişnuinţa de a da banii pe presă tipărită, "filatelia" lui CTP va părea un sport popular.

Sunt convins că fiecare din cei trei se gândeşte că se va descurca singur. Doar că lucrând împreună pe distribuţie ar deveni mult mai puternici - fiecare în parte. Trusturile centrale sau internaţionale de presă n-au niciun interes să finanţeze aşa ceva; cei din Cluj, da.

Dacă situaţia mai continuă, şi ziariştii ar putea să se cazeze în curând tot acolo, în cimitirul din spatele Imprimeriilor Ardealul. Cel puţin cei care nu vor fi de mult "online".

***

Această imagine senzaţională a fost surprinsă în Cluj-Napoca, într-o dimineaţă ceţoasă şi rece de 26 noiembrie 2009, şi arată oameni care stau la coadă ca să cumpere ziare.

În curând, ar putea deveni un document istoric, pentru că prezintă o realitate care va fi dispărut de pe faţa pământului.

Era la câteva zile după instalarea noilor chioşcuri; se vede ce poate face o tonetă la care oamenii chiar să vadă ziarele, să fie atraşi de primele pagini expuse... iar visez?!